Actorul Alec Baldwin va deveni tată pentru a opta oară. După o pauză de aproape o lună pe reţelele sociale, Hilaria Baldwin a anunţat marţi, pe Instagram, că aşteaptă al şaptelea copil cu soţul ei, o „surpriză” la cinci luni după accidentul tragic de pe platourile de filmare ale peliculei ”Rust”. „Copilul care va veni pe lume este un punct foarte luminos în viața noastră”, a scris Hilaria pe Instagram.
Tânăra de 38 de ani a împărtășit știrea pe Instagram marți, postând un videoclip cu ea și cu Alec jucându-se cu cei șase copii ai lor.
Anunțul vine la doar cinci luni după ce Alec Baldwin a împușcat-o mortal pe directoarea de imagine Halyna Hutchins. De altfel, Hilaria a făcut referire, tangențial, la această tragedie în anunțul despre copilul care va veni pe lume în toamnă, spunând că acesta reprezintă „un punct luminos în viața lor”.
„După multe suișuri și coborâșuri din ultimii câțiva ani, avem o surpriză uriașă: un alt Baldwinito va veni în această toamnă”, a scris Hilaria.
View this post on Instagram
Hilaria, care a suferit două avorturi înainte de a-l aduce pe lume pe cel de-al cincilea copil, Edu, a recunoscut că nu credea că va mai avea copii, explicând că vestea ultimei ei sarcini a venit ca o „surpriză” pentru familie.
„Eram destul de siguri că familia noastră este completă și suntem peste măsură de fericiți de această surpriză”, a continuat ea.
Hilaria și Alec au deja șase copii împreună: fiicele María Lucía Victoria (13 luni) și Carmen Gabriela (8 ani) și fiii Rafael Thomas (6 ani), Leonardo Ángel Charles (5 ani) Romeo Alejandro David(3 ani) și Eduardo „Edu” Pao Lucas (18 luni).
Alec mai are o fiică, Ireland Baldwin, în vârstă de 26 de ani, cu fosta soție Kim Basinger.
Sursa foto: Profimedia